Personaje eponime: Ego et Alter ego

Intuneric si mi-e somn. "Tarziu" este relativ => am dreptul sa consider miezul noptii ca ora inaintata => ma culc fara remuscari.
Dimineata: ma trezesc devreme, dar mai lenevesc un pic. "Mhm, sunt treaza...sunt trea..z...zzz..."
"Cine >insert bad word< ma suna la ora asta?" WTF? E tarziu!! E tarziu chiar si pentru relativitate!

Conform unui obicei ciudat, eu nu ma ridic din pat pur si simplu. No, my friends. In stilul mumiilor egiptene, imi pun mainile pe umeri si ma rostogolesc pana la marginea patului si dincolo de ea. Impactul adesea dureros cu podeaua este, pentru mine, identic cu exercitiile fizice in zori de zi. Lenevesc pe covor inca vreo 10 minute, apoi ridic si ma uit cu semi-scarba la pat. In fiecare zi, incerc sa-mi imaginez in ce hal pot sa dorm, de patura ajunge atat de contorsionata dimineata. Dar cu multa consideratie pentru morala lunga asupra dezordinii si stilului meu haotic, hai sa strang patul...sheesh! Dear anonymous dude, stiai ca persoanele extrem de ordonate in viata exterioara sunt asa din cauza incapacitatii de a-si ordona viata launtrica? E dovedit stiintific. In plus, eu ma descurc foarte bine in haosul meu...mult mai bine decat intr-un loc ordonat. Si fie vorba intre noi, anonymous dude, in opinia mea, o camera ce nu are putina dezordine si personalizare, pare nelocuita sau locuita de un cadavru viu. Acum ar urma o intreaga filosofie despre cosmos si haos, prin extensie Dumnezeu si diavol si alte deformari biblice...dar ma abtin macar de data asta.
Ajungem la micul dejun. Cum stilul meu de viata este pe granita intre boala fizica si boala psihica, mananc prost. Numai tampenii. Si multa carne! Mananc in timp ce citesc sau in timp ce ma uit la un film. Si Faust se desfata cu voluptatea noptii de Walpurgie si salamul meu de Sibiu, iar Dante privea dumnezeiescul in timp ce eu sorbeam un cappuccino de vanilie.
Plec de-acasa cu gandurile sui. Aceleasi melodii in MP3 Player, muzica de diabetic vorbind de geamuri sparte si de lupta pentru noua ordine - anarhia -, adidasii mei murdari, pentru ca mi-e lene sa-i spal...Important! Eu imi iubesc adidasii. Ei sunt jegosi, cumparati din Europa la pret mic-acceptabil, si in nici un caz, de firma (oricum nu-mi plac articolele de firma! Kah! Kah!) Dar ii iubesc! Pentru ca sunt usori si au talpa perfecta, ca sa nu ma mai doara cand merg. Merg cu ei prin baltoace, noroi, mocirla, cobor din tramvai cand sta blocat la Hristo Botev si merg pe jos pana dincolo de Unirii. Adidasii mei ma insotesc aproape peste tot. Ei sunt Primavara, pentru ca schimb bocancii in favoarea lor cand s-a terminat cu scarbavnica iarna. Ei sunt tabara literara de la Bisoca, pentru ca i-am purtat cand am citit in cenaclu, pentru ca am urcat pe munte cu ei in picioare, in timp ce cantam sfarsita si infometata "Iris Aeterna" si "Andrii Popa". Adidasii mei sunt parte din mine! Mi-au stat alaturi in Expeditia de Fotografiere a Caselor Vechi din Bucuresti (sesiunea din 4 martie anul curent, zona Hristo Botev -TNB) si sper ca imi vor fi alaturi si in Marea Calatorie pentru Gasirea Inspiratiei Supreme din vara viitoare.

Am debitat mult...si voi incheia subit. Ma duc sa mananc. Vale~!